Instagram

Follow Me!

0
Calatoreste cu copiii campanii

Campania “Calatoreste cu Copiii” – Interviu cu Miruna Tirca de la “Kinder Trips”

December 3, 2017

Despre Miruna am aflat atunci cand incepusem sa caut articole despre calatoriile in Thailanda cu copiii, iar ea mersese deja cu Noria inainte de un an acolo. Intre timp, au mers in famile intr-o vacanta de o luna prin tara – un vis pentru multi dintre noi! Iar daca vreti sa le cititi aventurile, o puteti face pe blog-ul lor, Kinder Trips, sau pe pagina de Facebook.

Suntem Kinder Trips, un proiect online care promoveaza calatoriile cu copiii. Site-ul este gestionat de Miruna Tirca, antropolog urban, manager, evaluator si monitor de proiecte educationale & comunitare, blogger si conector social.

Promovam calatoriile alternative si accesibile ca buget. Incercam sa fim cat mai mult calatori si cat mai putin turisti. Dorim sa invatam alaturi de fetita noastra lectia diversitatii la fata locurilor pe care le vizitam, dar si pe cea a similaritatilor care definesc specia umana. Consideram calatoriile si timpul petrecut in acest fel cele mai frumoase si educative cadouri pe care i le putem face micutei Noria.

Ne poti urmari pe blogul www.kindertrips.com, pe Facebook si pe Instagram.

Crestem si Calatorim: Cum era cu calatoriile inainte de bebe? Cum erati voi – calatori?

Miruna Tirca: Da, eu calatoresc din adolescenta, cam de la 16 ani, cand mergeam mult cu autostopul, atat prin Romania, cat si prin Europa. Mai tarziu, au aparut zborurile low cost si mi s-a extins universul de explorare. In 2011 am vizitat China, in 2012 Australia, iar in 2013 am calatorit impreuna cu Silviu, tatal Norei, prin Thailanda, Malaezia si Cambodgia. Iar in 2017 am avut prima calatorie in familie, la drum lung, impreuna cu fetita noastra Noria: din nou Thailanda, Malaezi, la care s-a mai adaugat si Indonezia.

Crestem si Calatorim: Ce s-a schimbat dupa ce a aparut copilul?

Miruna Tirca: In primul rand modul de organizare. A trebuit sa luam in calcul diverse detalii la care inainte nu ne gandeam, sa ne asiguram ca rezervam cazari baby friendly, ca avem tot ce ne trebuie in bagaj, ca avem spatii potrivite de explorat impreuna cu copilul, pe langa cazare etc. De fapt, chestia asta ne-a prins tare bine pentru ca, in sfarsit, am devenit mai organizati. Si am invatat sa fac cum trebuie o documentare pentru calatorii 🙂 . Inainte ma aruncam asa cu capul, fara sa ma documentez prea mult despre destinatii. Au avut si vremurile acelea farmecul lor!

Crestem si Calatorim: Care a fost prima destinatie in care ati plecat cu Noria? Cum a fost?

Miruna Tirca: In satul 2 Mai, cand avea 4 luni. Este satul meu de suflet, aici vin la mare de peste 20 de ani. A fost super bine, chiar daca eram in pline nopti de nesomn. Am scris pe blogul nostru despre cum a fost: Prima vacanta cu bebe.

Marea ma ajuta incredibil de mult sa ma relaxez si sa ma simt bine. M-a ajutat chiar si in sarcina – in primele luni imi era extrem de rau, nu puteam manca nimic, slabisem foarte mult, nu puteam sa beau nici macar apa plata (doar minerala, in conditiile in care nu am suportat-o vreodata) etc. Cand am ajuns la ocean (in Portugalia) si imediat dupa la mare, la 2 Mai, starea mea s-a imbunatatit considerabil si am inceput sa ma bucur de sarcina, in sfarsit. Iubirea pentru mare s-a transmis si la Noria. In primul rand s-a nascut in zodie de apa (Pesti), desi trebuia sa fie Varsator haha. Apoi, este mereu in culmea fericirii la malul marii, ar putea sta cu orele fie in apa, fie pe nisip. La fel si eu 🙂 .

Crestem si Calatorim: Unde ati fost pana acum impreuna cu Noria?

Miruna Tirca: In Romania: 2 Mai, Constanta, Sinaia, Brasov, Pucioasa, Vidra, Calimanesti, Azuga, Micfalau, Sfantu Gheorghe, Moeciu, Sirnea, Bran, Rasnov, prin Bucegi (la Babele), Timisoara, Sibiu, Sighisoara, Targu Mures.

In Europa: in diverse localitati din Bulgaria, Italia, Germania.

In Asia de Sud-Est: in diverse zone din Thailanda, Indonezia si Malaezia.

Crestem si Calatorim: Ati plecat cu Noria in tari tare departe in care ati zburat multe ore. Cum a fost cu avionul? Aveti vreun sfat pentru zborurile intercontinentale cu cei mici?

Miruna Tirca: Sincer, cand am zburat pentru prima data in Asia am fost cam speriati de drumul cu avionul. A fost cam dificil la noi, Noria avea putin sub 2 ani, nu I-am luat bilet, deci nu avea loc, si a dormit la noi in brate, intinsa pe amandoi. Noria are constitutie inalta, era deja inaltuta si abia incapea sa doarma intinsa pe noi. Ea a dormit in mai multe reprize cu treziri, tot drumul (am avut zbor direct din Amsterdam), noi deloc. Probabil data viitoare cand vom zbura pe in traseu asa de lung si va avea propriul scaun, va fi mai bine.

Sfaturile noastre:

  • Rezervati un zbor de noapte la dus si un zbor de zi la intors – va fi mai usor sa va adaptati la fusul orar.
  • Evitati zborurile cu escale lungi si nu va zgarcititi la cateva zeci de euro in plus, atunci cand puneti la cale calatorii cu copii. Nu se merita sa asteptati cu orele prin tot felul de aeroporturi.
  • Chiar daca mesele sunt asigurate in avion, nu strica sa aduceti la voi cateva gustari preferate de copil, ca sa va asigurati ca aveti o alternative in caz ca refuza hrana din avion. Noi am avut: avocado (l-am cuarat cu cutitul din plastic), seminte, nuci, fructe uscate, portocale, mere, briose etc.
  • Luati si cateva jucarii, carti de povesti, carti de colorat pentru copii – lucruri deja testate, cu care stiti ca interactioneaza bine.

Crestem si Calatorim: Ati ajuns chiar si in Thailanda si in Kuala Lumpur, cum s-a adaptat Noria la fusul orar? Cum putem face tranzitia copiilor mai usoara?

Miruna Tirca: S-a adaptat super bine, mult mai ok decat noi haha. Noi nu am vrut sa aplicam nicio recomandare pentru astfel de situatii, gen mutat treptat ora de somn cu cate jumatate de ora, astfel incat sa ajunga cat mai aproape de fusul orar de la destinatie. Am zis sa o lasam asa cum este si ne adaptam la fata locului. Ne-a ajutat faptul ca am avut un zbor de noapte la dus si cand am ajuns acolo era aproape seara, am mai stat putin si s-a culcat din nou 🙂 .

Crestem si Calatorim: In tari exotice, multi parinti  se gandesc ca va fi foarte dificil cu mancarea pentru cei mici. Voi cum v-ati descurcat? Ce sfaturi aveti?

Miruna Tirca: Nu este deloc greu, ganditi-va ca tarile exotice inseamna ca veti gasi din abundenta tot felul de fructe si legume. In plus, in majoritatea locurilor turistice din tarile exotice exista multe restaurant care servesc mancare occidentala. Chiar nu vad o problema aici, cu siguranta parintii vor gasi la fata locului multe resurse alimentare pe care sa le adapteze obiceiurilor celor mici.

Crestem si Calatorim: Ce destinatie ati recomanda pentru calatoriile cu cei mici, fie din tara sau din strainatate?

Miruna Tirca: In Romania: satele din zona Poarta Carpatilor (Sirnea, Magura, Pestera, Fundata) – pentru natura de o frumusete uimitoare care le inconjoara, pentru posibilitatea de a petrece mult timp in aer liber si pentru liniste.

In Europa: orasele Berlin, Valencia, Bruges.

Crestem si Calatorim: Care destinatie de pana acum vi s-a parut extrem de child friendly?

Miruna Tirca: Berlin – am scris si pe blog despre asta: 10 motive pentru a merge cu un toddler in Berlin.

Crestem si Calatorim: Va documentati in plus atunci cand plecati intr-o vacanta cu cea mica? Daca da, despre ce?

Miruna Tirca: Da, la greu. Despre ce putem vizita la fata locului, despre mancare, despre cazari, despre mijloace de transport, despre spatii kid friendly, despre experienta altor calatori etc. Cred ca intr-o buna documentare sta cheia unei vacante reusite alaturi de cei mici.

Crestem si Calatorim: Fara de ce nu plecati de acasa intr-o excursie cu cea mica?

Miruna Tirca: Carti de povesti, aparat foto, cateva jucarii, hainutele de lana merinos, marsupiu.

Crestem si Calatorim: Care este urmatoarea voastra destinatie in familie?

Miruna Tirca: Ne dorim sa revenim in Asia de Sud Est si sa exploram mai mult. Deocamdata suntem la etapa la care ne adunam bugetul – nu e chiar asa simplu sa economisesti pentru astfel de deplasari 🙂 .

Crestem si Calatorim: De ce ar trebui parintii sa plece la drum si cu copiii?

Miruna Tirca: Pentru ca orice calatorie reprezinta o oportunitate uriasa de invatare pentru copii, chiar si pentru cei mici. Personal, nu cred ca e adevarata faza ca bebelusii si toddlerii nu retin chestii din calatorii. Ei se pot dezvolta foarte bine cu ajutorul calatoriilor. Fetita noastra a avut achizitii noi din fiecare calatorie facuta, de fiecare data cand ne-am intors de undeva (unde am stat plecati mai mult timp), am observat un nou prag de dezvoltare. Deci un mare da calatoriilor si investirii banilor in experiente!

Pe Miruna o gasiti pe blogul ei, Kinder Trips, si pe pagina aferenta de Facebook.

Calatorii placute!

 

1,004 total views, 2 views today

Iti plac povestile noastre? Urmareste-ne!

    Leave a Reply