Instagram

Follow Me!

0
locatii baby friendly

Oraselul Cunoasterii – un loc pentru copiii de toate varstele

December 18, 2017

Vremea rea nu ne lasa sa stam prea mult pe afara (iar eu nu sunt cel mai bun prieten cu frigul), asa ca am tot cautat locuri noi unde putem sa mergem pentru ca Sofia sa se distreze si sa invete lucruri noi. Asa ca am descoperit un loc in care voiam sa mergem de ceva timp, dar nu avusesem timp, Oraselul Cunoasterii.

Ca sa ajungi acolo, o iei pe niste stradute din Bucurestii Noi si ajungi laĀ o curte generoasa unde gasesti multe locuri de parcare.

Dupa ce intri, dai intr-o zona cu un mic magazin cu tot felul de jucarii si carticele dragute, de unde poti cumpara si biletele. Daca nu ai mai fost acolo, personalul iti descrie, pe o harta, care sunt zonele dinauntru si pe unde o poti lua.

Apoi, treci printr-un tunel (foarte scurt, are 1 metru probabil), cu oglinzi pe ambele parti, si intri, efectiv, in Oraselul Cunoasterii.

Totul este impartit pe mai multe zone:

  • Fizica distractiva, unde copiii pot incerca tot felul de experimente cu magneti, electricitate, planuri inclinate, dar si jocuri de dexteritate. Pentru Sofia, zona aceasta a fost putin cam avansata, am trecut destul de repede mai departe.

  • Experimente senzoriale. Aici poti sa introduci bile prin furtunuri si sa vezi pe unde ies, sa aranjezi puzzle-uri foarte mari sau in tot felul de forme. Sofia a stat foarte mult la zona cu introdusul bilelor in furtunuri. Le introducea si inĀ functie de culoare si apoi ne aducea siĀ noua bile ca sa le bagam la randul nostru (si ne certa and le bagam pe la culoarea nepotrivita šŸ™‚ ).

  • De departe cea mai interesanta zona si unde am petrecut majoritatea timpului a fost Laboratorul acvatic. Aici poti sa vezi cum apa, la presiune mare, misca diverse lucruri, le invarte, le impinge in sus si in jos. Copiii isi pot pune pelerine speciale si exista trepte pentru ca cei mici sa ajunga bine la fiecare joc. Nu mai spun ca ne-am intors aici de trei ori, a fost extra distractiv!

  • Echilibru si Angrenaje. Si zona asta a fost super distractiva, pentru ca avea doua poduri diferite peste care ne-am plimbat de 100 de ori si tot felul de jocuri de care Sofia a tras in sus si in jos, sau pe care le-a tot invartit de pe o parte pe alta.

  • Jocuri cu aer. In aceasta sala poti sa faci tot felul de experimente cu aerul; sa incerci sa arunci o minge de baschet la cos directionanad-o cu un jet de aer, sa vezi cum se misca niste bule in functie de sunete diferite. Cu toate astea, atractia numarul 1 a fost banda de alergare, care iti arata si timpul. Sofia a alergat de cel putin 20 de ori pe ea, si s-a perfectionat :).

  • Sala oglinzilor. Ca sa fiu sincera, camera asta a fost mai distractiva pentru noi. Ne-am uitat cum suntem foarte ingrasati sau lungiti in oglinzi. Sofia a stat 15 secunde, cat sa se invarta prin sala si sa isi dea seama ca nu e de ea.

Mai exista o zona si afara, in care am vazut un labirint – cred ca e super distractive, dar fiind frig, ploaie si ud nu era deschis.

Am stat la Oraselul Cunoasterii putin peste o ora. Spatiul nu este foarte mare, dar sunt suficiente activitati sa tina copiii ocupati.

Pentru copii de varsta Sofiei (2 ani jumatate) erau suficiente activitati interesante, insa cred ca un copil de cam 3 ani jumatate se poate bucura de mult mai multe.

Ne-a placut foarte mult varietatea de jocuri si experimente. Copii puteau sa aleaga dupa placul inimii: ba puzzle-uri, ba jocuri cu apa, ba jocuri fizice.

Am gasit si cateva lucruri care ar putea fi imbunatatite. Spre exemplu, cateva dintre experimente fie lipseau, fie nu aveau toate partile, fie nu functionau. Acestea erau doar cateva, si Sofia oricum nu s-ar fi jucat cu ele, insa cred ca ideal ar fi ca totul sa fie verificat din cand in cand pentru a fi intr-o buna stare de functionare.

Cateva detalii tehnice

  • Oraselul Cunoasterii se afla pe Strada Pajurii nr 3A. Puteti ajunge acolo cu masina personala (sunt locuri de parcare in curte, desi nu foarte multe), cu metroul pana la statia Jiului, cu autobuzul 697 sau cu tramvaiul 24. Statia de autobuz si tramvai se cheama Pajurei.
  • In timpul saptamanii, programul este de la 9.30 la 17.3o, iar in weekend de la 10.00 la 20.00.
  • Preturile sunt 32 ron pentru copii (cei sub 2 ani nu platesc, dar, sincer, nici nu prea au ce face acolo) si 18 lei pentru un adult.
  • Nu sunt mese pentru schimbat copiii, iar toaletele sunt destul de mari, potrivite pentru copii mai mari. Pentru cei mici, precum Sofia, trebuie sa ii ajute cineva. Este, in schimb, in fiecare baie, cate o chiuveta potrivita pentru cei mici.

Calatorii placute!

1,070 total views, 7 views today

Iti plac povestile noastre? Urmareste-ne!

    Leave a Reply