Instagram

Follow Me!

0
calatorii Thailanda

Hotel Mandarin – o optiune de hotel child friendly in Bangkok

February 9, 2018

Am ajuns la aeroportul din Bangkok la 7 dimineata dupa zborul nostru cu Qatar Airways si ne-am gandit, ingrijorati, ca sigur nu ne va primi nimeni la Mandarin Hotel la o asemenea ora. Check-in-ul era la ora 14, iar noi nu dormisem aproape deloc in avion (cel putin eu nu dormisem deloc, Tudor apucase cam o ora, iar Sofia vreo doua). De abia ne mai tineam ochii deschisi in taxi (mai putin Sofia, care a bagat un somn), si speram sa fim macar dusi unde trebuie (soferul nu vorbea engleza nici o boaba, a sunat la hotel sa inteleaga adresa, distractie, ce sa mai!).

Si iata-ne, in sfarsit, ajunsi la hotel. Am fost imediat preluati de doi bell boys care ne-au luat bagajele si ne-au indrumat pe niste scari acoperite in marmura spre receptie. Am inaintat cu teama si ne-a preluat o doamna foarte zambitoare.

Cateva apasari pe tastele calculatorului si gata!, camera noastra era pregatita. Nu mai trebuia sa asteptam absolut nimic. De la intrarea in hotel pana la intrarea in camera ne-a luat nu mai mult de 5 minute, iar bagajele noastre au ajuns singure in camera mare si super comfortabila.

Pentru ca eram terminati de oboseala am decis sa ne culcam vreo doua ore si ne-am trantit intr-un pat imens, in care nici nu cred ca ne-am atins unul pe altul! Ne-am odihnnit excelent si am fost gata sa pornim in explorarea orasului!

Dar sa va dam toate detaliile despre hotel!

Locatie

Mandarin Hotel se afla la aproximativ 15 minute de mers pe jos de raul Chao Praya, de unde puteti lua o barca spre atractiile principale din Bangkok, este la 1 minut de statia de MTR (metrou) Sam Yan si la aproximativ 20 de minute de mers pe jos de mall-ul Siam Paragon (unde se gaseste Sea Life Ocean World). Exista si un serviciu de shuttle gratuit spre Siam Paragon si spre rau, la anumite ore prestabilite. Tot in apropiere este si Parcul Lumphini, unde va puteti duce cu cei mici daca vor o pauza si niste alergare in aer liber.

Camere

Camerele sunt spatioase si bine dotate. Exista un pat absolut imens si foarte comfortabil (cred ca e patul pe care am dormit cel mai bine din intreaga Thailada), o zona tip chicineta cu frigier si cuptor cu microunde si o baie mare. La sosire, veti primi un cos cu fructe delcioase si toate produsele din minibar si de langa el sunt gratuite (asta inseamna suc, apa plata, Pringles, alune, ciocolata, ceai si cafea).

Baile sunt dotate cu absolut orice iti trebuie, dar ceea ce ne-a placut cel mai mult a fost ca am gasit un WC japonez. Daca nu ati fost in Japonia cel mai probabil nu stiti ce e asa special la el, dar credeti-ne pe cuvant cand va spunem ca, odata ce il veti folosi, va veti dori cu ardoare unul (oare se gasesc in Romania si, daca da, va trebui, oare, sa ne facem un credit ca sa il luam?). Spun doar ca se incalzeste colacul de la WC, si asta e doar unul dintre lucrurile pe care poate sa le faca 🙂 .

Mancare

Hotelul ofera mic dejun in fiecare dimineata de la ora 6.00 (daca mai tinem bine minte) pana la ora 10.00. Micul dejun este bogat si variat, cu optiuni atat europene, cat si asiatice. Exista o zona unde se gatesc oua sau clatite, am gasit lapte proaspat si iaurt, branzeturi si sucuri. Ne-am asigurat asa ca incepem zilele bine (mai putin ziua a doua cand ne-am trezit la 11 – ce ti-e si cu schimbarea asta de fus orar 🙂 ). Hotelul are si un restaurant mare, frumos amenajat si cu preparate atat thailandeze cat si occidentale. Intrucat Sofia nu a fost prea dornica sa incerce gusturi noi, mancarea ca acasa a fost o optiune minunata!

Personal

Personalul este bine pregatit si prietenos. Ne-au ajutat din prima clipa de cand am ajuns, au stiut sa raspunda la fiecare intrebare pe care o aveam, ne-au aranjat tururi, ne-au chemat taxi-uri si au fost o gura de aer proaspat in momentul in care ne intorceam la hotel. Toata lumea era prezenta, cooperanta si gata de ajutor.

Altele

Hotelul are o piscina mare si foarte frumoasa. Am petrecut mai mult timp acolo in cateva zile, recorindu-ne dupa plimbarile prin oras. Exista si un meniu de bauturi din care se poate comanda, iar bautura iti e adusa direct la sezlong. Mai exista o sala de sport (pe care nu am folosit-o, dar am vazut-o, pentru ca era chiar langa piscina, si parea foarte bine echipata) si un spa (la care, din nou nu am ajuns, dar arata foarte bine). In plus, hotelul este un hotel verde, in care nu se fumeaza, ni s-a dat o sacosa din  bumbac pentru cumparaturi ca sa nu cerem pungi de plastic si prosoapele se spala doar la cererea oaspetilor, pentru a consuma cat mai putina apa si detergent.

Ne-a placut foarte mult sa stam la Mandarin hotel si daca ajungeti prin Bangkok poate fi o optiune foarte buna pentru voi!

Si va lasam, asa cum v-am obisnuit, cu videoclipul sederii noastre acolo!

Calatorii placute!

Iti plac povestile noastre? Urmareste-ne!

    Leave a Reply