Dimineata se arata insorita si prevedea o zi buna atunci cand ne-am apucat sa ne facem cosul de picnic pentru o super plimbare in natura. Am pus de toate, nu am uitat paturica (spre deosebire de plimbarea pana la Rezervatia de Zimbri, unde am fost nevoiti sa folosim esarfa mea 🙂 ), haine de schimb (nu poti sti niciodata), apa, suc de portocale si olita portabila (nu putem pleca nicaieri fara ea).
Apoi ne-am urcat in masina si am luat-o la drum spre Tabara de Sculptura de la Magura. Pana acolo, din Bucuresti, faceti cam 1 ora 45. Noi am luat-o pe A3 si am iesit la un moment dat spre dreapta. Am folosit Waze-ul, ceea ce, bineinteles, va recomandam si voua :). Dupa ce treceti de Mizil, drumul este stramt si cu foarte multe curbe, si de aceea faceti si atat de mult.
Cuprins
Tabara de Sculptura de la Magura
Tabara de Sculptura de la Magura e fix langa Manastirea Ciolani, iar spatiul de parcare este amplu. In plus, nu este nici un drum prea circulat, asa ca multi isi lasasera masinile pe marginea drumului si nu deranjau de nimeni. Terenul apartine, de altfel, manastirii, insa este in concesiune catre stat.
Tabara de Sculptura este unica in Europa. A fost creata in 1970 de sculptorul Gheorghe Coman si a durat timp de 16 ani, pana in 1986. Aici au creat mai multi artisti, fie liceeni, fie absolventi ai Academiei de Arhitectura din Bucuresti, un total de 256 de sculpturi.
Zona este impartita de-a stanga si de-a dreapta soselei. Noi am stat doar in partea dreapta. Erau acolo suficiente sculpturi cat sa ne ocupe suficient timp, plus ca ne uitasem putin pe internet inainte si vazusem cateva de care eram interesati, si totate erau in dreapta.
Sofia a fost incantata. A vrut neaparat sa ajunga la „Castel”, s-a cocotat pe tron si a alergat vesela de la una la alta. A vrut sa se catere chiar pe mai multe, dar fiind asa mica nu i-a prea iesit.
Apoi s-a jucat luptandu-se cu ciulinii „periculosi” sau culegand menta de pe marginea drumului. A fost fascinata sa vada cum ramane mirosul pe degetele ei si a decis sa o puna deoparte sa o bage in limonada (nu a mai ajuns pana la limonada 🙂 ).
La sfarsit, am facut un picnic sub un copac, unde ne-am intins patura si am scos tot ce pregatisem de acasa (printre care painici home made si o rulada delicioasa cu zmeura, tot home made – nu ca ma laud, dar chiar erau delicioase 🙂 ). Iar cineva, nu spunem cine (dar nu era nici mama, nici Sofia) a tras si un pui de somn 🙂 .
Cateva detalii tehnice:
- Program: Tabara de Sculptura de la Magura este deschisa non stop. Este practic o pasune cu sculpturi. Oricine poate intra (inclusiv o cireada de vaci care se plimba pe acolo nestingherita).
- Costuri: Gratis. Nu ai pe unde intra, e doar o pajiste.
- Cum puteti ajunge: Cu masina, nu cred ca exista transport in comun pana acolo. Linkul pentru adresa de pe Google Maps e aici.
- Ce altceva trebuie sa stiti? Este permis sa va urcati pe statui, doar sa nu le stricati (sa rupeti bucati din ele, sa le desenati). Nu aruncati gunoiul pe pajiste – sunt cosuri de gunoi peste tot.
- Cand ar trebui sa mergeti? Ideal primavara sau toamna. Este destul de cald in timpul verii si nu este umbra peste tot, asa ca, pentru a vedea cat mai multe este bine sa fie cat de cat racoare.
Manastirea Ciolanu
Manastirea Ciolanu este chiar langa tabara de Sculptura si este una dintre cele mai cunoascute manastiri din tara. Dealtfel, cand am ajuns noi acolo, duminica in jur de ora 11, parcarea era plina. Manastirea este foarte frumoasa si mare, dar ceea ce ne-a placut cel mai mult a fost curtea extram de spatioasa si bine intretinuta si faptul ca erau multi copii care se jucau si se alergau pe acolo.
Mai mult, de langa manastire este o priveliste absolut superba catre dealurile din jur.
Sofia a alergat super mult in sus si in jos pe deal. Eu am obosit doar uitandu-ma.
Per total, locul ni s-a parut extrem de placut, linistit si odihnitor.
Cateva detalii technice:
- Program: Manstirea este deschisa tot timpul
- Costuri: Gratuit
- Cum puteti ajunge? Am pus aici adresa de pe Google Maps.
Ferma Dacilor
Dupa atata distractie am zis ca e bine sa mergem sa si mancam ceva. Picnicul a fost mai mult de gustare, asa, ne trebuia si ceva mai serios. Auzisem din mai multe povestiri de Ferma Dacilor si am zis sa mergem acolo. Luand-o spre Bucuresti am facut stanga la un moment dat pe un drum de tara, pietruit, pe care am mers cam 1 kilometru. Pe alocuri drumul este foarte stramt, si are loc o singura masina, insa sunt facute cam doua intranduri unde masinile se pot astepta una pe cealata, asa cum am facut noi si la venire si la plecare.
Cand am ajuns erau super multe masini si ne-am dat seama ca se si sarbatoarea o aniversare de 1 an a unui copil, asa ca ne-am gandit ca avem ghinion. Asa ca eu si Sofia ne-am dus sa ne plimbam putin si sa facem 2-3 poze, timp in care Tudor a intrat sa vada ce si cum. Pana la urma a fost totul ok, restaurantul este foarte mare, iar aniversarea era doar intr-o parte, asa ca am gasit si noi o masa.
Acum, ca sa fim sinceri, noi am venit aici cu mari asteptari. Citisem multe pe internet si de abia asteptam. Chiar ne planificasem sa ne luam si o cazare aici prin septembrie – au niste casute in copaci care pareau tare interesante. Din pacate, ne-am desumflat destul de tare. La restaurant era debandada. Nu te primea nimeni la usa, nu venea nimeni sa iti ia comanda, lua 10 minute sau 30 sa se debaraseze mesele. Si, din punctul nostru de vedere, nici nu era atat de furmos in restaurant. Odata ce ne-a fost luata comanda a venit destul de repede si ospatarul nostru a fost foarte ok, ne-a tinut la curent cu cat mai dureaza fiecare preparat si asa mai departe. Iar mancare a fost foarte buna. Am luat o iorba de cocos, una de periosoare si un platou haiducesc. Insa ospatarii erau imbracati fiecare cum voia (la majoritatea nu ai fi putut sa te prinzi ever ca erau ospatari) si lipsea o coordonare generala. In plus, baile nu erau tocmai curate.
Afara sunt mai multe casute acoperite cu paie, tare dragute, dar si niste casute in copaci. De la distanta par ok, insa de la apropiere vezi cat de multe panze de paianjeni sunt spre casute. Mai mult, pe jos erau aruncate gunoaie, sticle goale in multe locuri, si erau doua casute, chiar pe drumul principal, care erau pline cu tot felul de mizerii si nu parea ca li se inchid usile vreodata. Nu am facut poze decat cu partile dragute.
Concluzia e ca ne-a placut mancarea, insa nu ne-am mai intoarce aici.
Crama Lacerta
Daca tot mergeam pe drumul vinului, am zis sa ajungem si pe la o crama. Dupa ce am citit putin in prealabil, parea ca majoritatea lor nu fac degustari si ca nu ai voie sa le vizitezi, dar Lacerta avea feedback bun si am decis sa megem acolo. Oricum, multe alte crame erau in santier: Tohani sau Halewood erau in pline lucrari.
Dupa ce am plecat de la Ferma Dacilor am urmat Waze-ul (care ne-a pacalit putin, facandu-ne sa ocolim), am intrat in Mizil, am facut stanga si apoi iar stanga la indicatorul spre Lacerta. A inceput un drum de tara, pietruit si am vazut un indicator cu „Drum inchis”. Ne-am uitat unul la altul si am zis totusi sa incercam, sa vedem cat de departe putem ajunge. Si a fost ok. Drumul a fost cum a fost, insa am ajuns repede, tocmai la niste porti foarte frumoase si inchise … Din fericire, portarul s-a dus repede sa intrebe daca mai putem fi primiti, si raspunsul a fost pozitiv.
Din nefericire, Sofia dormea. Asa ca doar tati s-a dus sa vada prin crama si sa guste vinuri, iar eu am ramas cu ea in masina. Asa, Tudor a aflat ca este mai bine sa vizitam crama in prima parte a zilei, pentru ca atunci ar fi gasit si pe cineva care sa il plimbe peste tot si sa ii arate viile, crama. Noi ajungand duminica dupa amiaza la 4 nu prea mai era nimeni. A aflat insa povestile unor vinuri foarte gustoase, pe care, evident le-a si incercat si a facut si cateva poze tare frumoase. A plecat, bineinteles, si cu ceva vinuri si ne-am propus sa revenim mai pe dimineata.
Daca Sofia nu ar fi dormit, ar fi fost mult spatiu pe acolo sa alerge si sa se joace, plus ca privelistea asupra vailor din zona este superba.
Voi pe unde ati mai plecat in excursii de o zi?
Calatorii placute!
