-Mamici, am un bebe de numai 2 luni jumatate si ma gandesc sa plec cu el in concediu la mare la vara. Credeti ca e sigur?

Era o intrebare pe care o vedeam foarte des pe grupul de mamici de pe Facebook in care eram inscrisa. Pe de o parte, nu ma interesa foate mult, pentru ca eu deja luasem decizia ca vom merge la mare cand Sofia va avea 4 luni jumatate. Pe de alta parte, imi doream ca raspunsurile sa imi valideze decizia, asa ca le citeam pe toate. Asta pana cand o mamica a raspuns „Sunt si copiii care se nasc la mare, sa stiti, deci nu vad ce problema ar putea sa fie”.

Si intr-adevar, asa este. Sa mergi cu bebe la mare nu ar trebui sa fie o problema la nicio varsta. In schimb, orice parinte trebuie sa se gandeasca la alti factori legati de ce vor sa faca la mare. Bineinteles, cu un bebe nu poti sta toata ziua pe plaja. Sau in apa. Sau treaz pana tarziu (asta depinde de bebe, Sofia isi facuse program de somn si pentru binele tuturor trebuia sa fim acasa la ora respectiva (cred ca era 9 seara). Dar vei vedea rasaritul de la ora 5 in fiecare din cele 5 zile. Acum na, avantaje si dezavantaje.

DSC_6334

Ca sa mergem la mare ne-am impachetat toata casa. Si probabil si mai mult. Cadita pliabila, patut pliabil, un miliard de scutece, enspe mii de rochite, tricouri, bluze cu maneca lunga, pantaloni, sosete, palarioare, creme de plaja, de fund, de corp. A, da, si am pus si cate ceva pentru noi, oricum de negasit in maldarul de lucruri pentru Sofia. Au fost atat de multe incat cand am ajuns la mare am avut nevoie de inca doua persoane si doua drumuri ca sa le ducem sus. Intre timp am invatat mai bine si nu mai trebuie sa creada lumea ca ne mutam atunci cand plecam in vacanta.

Am decis sa ne cazam la un apartament in Navodari, ceva care sa fie foarte aproape de plaja. Am avut o priveliste superba in fiecare zi si ne-a fost foarte usor sa ajungem la mare (cu carucior, copil, lucruri de plaja etc).

Am stat la plaja in fiecare zi destul de mult, pentru ca vremea a fost racoroasa, soarele nu a batut foarte puternic, si am verificat constant indicele UV ca sa ne asiguram ca totul este bine pentru Sofia.

Bineinteles, Tudor a decis, din prima zi, ca Sofia trebuie sa faca si ea cunostinta cu marea asa ca a luat-o frumos in brate si a dus-o sa ii bage piciorutele in apa. facand o paranteza, stiti care ar trebui sa fie temperatura apei in care fac baie copiii? 37 de grade parca, din ce imi amintesc (noi cred ca am folosit termometrul de cadita fix o zi dupa care am evaluat temperatura cu mana). 37 de grade. Doar cu putin mai mult decat avea marea in acel moment, atunci cand un val a venit si a aceoperit-o complet pe Sofia. Ati mai auzit vreodata urlete ca din gura de sarpe? Daca erati la mare cand s-a intamplat asta, inseamna ca ati auzit-o pe Sofia.

DSC_6629

Dupa aceasta experienta, ne-am limitat la a folosi mica piscina pe care o adusesem cu noi, pe care o umpleam cu apa si o lasam la incalzit pana cand putea fi folosita pe post de ciorba. Sofiei i-a placut la nebunie si s-a jucat cu jucariile pe care i le luasem pentru apa.

Aerul de mare se pare ca i-a priit Sofiei, pentru ca a dormit in carucior, la umbra, foarte mult in timpul zilei.

DSC_6722

DSC_6878.NEF

A apreciat foarte mult si cand am dus-o pe faleza la Constanta si a vazut Cazinoul din Mamaia.

DSC_6500

Concluzii?

  • Puteti merge cu bebe la mare oricand
  • Stati cu bebe la plaja in afara orelor cu canicula. De preferat de dimineata si spre seara.
  • Cumparati o crema de protectie solara 50+. Noi am luat o crema de la Bioderma si am fost foarte multumiti de ea.
  • Daca doriti sa il bagati pe bebe in apa, obisnuiti-l usor usor. S-ar putea sa aveti realizari mai bune decat ale noastre
  • Hidratati-l pe bebe corespunzator. Daca este pana in 6 luni, laptele este suficient. Daca a inceput deja diversificarea, va avea nevoie si de apa.
  • Luati la voi un minim de medicamente recomandate de pediatru, dar nu exagerari, sunt spitale si clinici private si in Constanta.
  • Incercati sa alegeti o zona in care puteti ajunge usor la locuri unde sa mancati. Noi cel mai probabil nu am mai merge in Navodari, pentru ca este foarte departe de orice, iti trebuie masina sa ajungi oriunde, iar plajele nu sunt foarte amenajate. Faptul ca aveam bucatarie nu ne-a ajutat, pentru ca Sofia avea doar 4 luni si deci nu incepusem diversificarea, iar noi in concediu nu ne apucam sa gatim pentru noi (facem asta destul acasa)

Calatorii placute!