Ce cauta parintii pentru copii atunci cand se uita dupa un restaurant? Noi, spre exemplu, nu gandim la urmatoarele:
- Calitatea mancarii. Evident, aceasta este cea mai importanta. Atunci cand ai un copil vrei sa te asiguri ca mancarea este proaspata si gatita corespunzator. Nu ne dorim niciodata ca cei mici sa se imbolnaveasca de la ce mananca, si cu atat mai putin cand suntem in concediu.
- Gustul mancarii. Ok, mancarea e proaspata, dar oare copilul o va manca? Nu stiu voi cum sunteti, dar noi ne-am trezit de nenumarate ori la un restaurant ca Sofia sa nu vrea sa guste din mancare. Nu inseamna ca nu era neaparat gustoasa (noi ne lingeam pe degete), dar pur si simplu nu era pe gustul celor mici.
- Sa fie curatenie. Nu vrem sa mancam din farfurii murdare, de pe fete de masa nespalate sau intr-un loc unde nu s-a mai spalat pe jos de mult timp. Copiii ling si baga totul in gurad – riscurile sunt crescute. Iar Sofia, spre exemplu, se tavaleste peste tot pe jos, jucandu-se.
Cum am mai povestit noi, de fiecare data cand mergem la mare stam stresati ca nu vom gasi un loc bun unde sa mancam. Ni s-a intamplat de mai multe ori sa ne plimbam o lunga bucata de vreme pana cand sa dam peste ceva potrivit.
Restaurantul Akolade, din cadrul Hotelului Vega, este sigur o alegere buna atunci cand mergeti cu cei mici.
Cat de child friendly este restaurantul Akolade?
- Are scaune pentru copii (foarte multe). Sofia nu mai foloseste, insa ospatarii au fost foarte atenti si ne-au propus sa ii dea cateva perne suplimentare daca nu ajunge la masa.
- Exista un meniu doar pentru copii. Este plin de lucruri delicioase, care erau foarte bune si pentru noi, cei mari. Chiar in prima seara cand am fost acolo, Sofia a incercat pastele si a fost incantata.
- Pe spatele meniului sunt tot felul de figurine de desenat, iar cei mici primesc si creioane colorate ca sa isi ocupe timpul.
- Mancarea este excelenta. Se vede ca este bine pregatita si proaspata. Iar Sofia a fost cucerita de ea! Spre exemplu intr-una dintre seri i-am luat un risotto delicios, din care a mancat cam jumatate, apoi a mancat aproape toata caracatita de la Tudor din farfurie si a ras si rata mea. Ah, si deserturile sunt minunate. Desi Sofia nu prea e cu deserturile, asa ca am avut eu noroc :).
- Personalul este minunat! Toata lumea vorbea cu Sofia, o baga in seama, ii povesteau lucruri si chiar se jucau cu ea. Sofia nu este cea mai prietenoasa persoana din lume (se pare ca nu, calatoriile nu te fac mai prietenos), dar ei au incercat din rasputeri :).
Cateva detalii tehnice
- Restaurantul Akolade se afla in cadrul Hotelului Vega.
- Exista o tinuta obligatorie – pantaloni lungi pentru barbati si fuste sau pantaloni lungi pentru doamne. Copii pot fi imbracati cum vor 😛 .
- Preturile sunt medii spre mari. Daca luati doar mancare, fara bauturi alcoolice, asteptati-va sa platiti in jur de 150 de ron pentru trei persoane.
Calatorii placute!
Iti plac povestile noastre? Urmareste-ne!
2 Comments
Cristina State
iunie 21, 2021 at 9:14 pmBuna!
Dacă ar fi să recomanzi un hotel unei familii cu un copil de 5 ani,care ar fi:Yaki sau Vega?
Citesc,citesc si nu reusesc sa ma hotărăsc ce sa aleg.
Multumesc!
crestemsicalatorim
august 1, 2021 at 1:10 pmDepinde de buget, pentru ca Vega este mai scump ca Iaki. Vega este mai aranjat, mancarea mai variata si calitativa, Iaki are si optiunea piscinei inauntru. Per total, proabil noi am alege Vega