parenting

Trei sugestii de carti pentru vacantele cu cei mici

iunie 28, 2018

De fiecare data cand plecam in vacante ne place sa ii lua Sofiei cate ceva nou, ca sa ii atraga atentia si sa ii mentina interesul timp mai indelungat. Asta inseamna atat jucarii, cat si carti, mai ales ca ea este pasionata de povesti, si ii citesc foarte mult timp in fiecare zi.

La ultimul targ de carte de la Romexpo am dat peste trei carti de la Editura Cartea Copiiilor (de unde luasem si Dincolo de mare, de Taro Gomi, despre care v-am povestit intr-un alt articol) pe care le-am probat in ultimile noua doua excursii si s-au dovedit a fi partenerul ideal pentru plaja sau pentru culcare. In plus, au o tematica legata de vacante si de explorare, asa ca ne este mai usor sa creem un context bun pentru Sofia in ceea ce priveste introducerea ei catre locuri noi.

Roata, Roata in Lumea Toata, de Richard Scarry

Aceasta este o carte care a fost lansata chiar la Bookfest din cate am inteles si contine o serie de povestiri amuzante cu personaje din jurul globului. In fiecare istorisire calatorim in alta tara si aflam cate ceva despre ea.

Personajele principale sunt intruchipate sub forma de animale si au nume specifice pentru fiecare zona in parte.

Povestea preferata a Sofiei, de departe, a fost cea cu hotul de bijuterii din Paris.

Noua ni s-a parut ca aceasta carte le da celor mici ocazia sa inteleaga mai bine cate ceva din fiecare tara si ne da noua, ca parinti, oportunitatea sa le povestim copiilor mai multe. Conversatiile se nasc in mod natural atunci cand citesti, spre exemplu, povestea despre Olanda, in care poti discuta despre nivelul marii, relief sau modul in care ei si-au construit casele pe apa. Si daca si voi, ca si noi, aveti un copil care are in jur de 3 ani, veti primi, cu siguranta, multe “De ce?” ­čÖé .

In iarba, de Yukiko Kato

Se pare ca ne plac tare mult autorii japonezi, pentru ca si aceasta carte (precum Dincolo de Mare), a fost un succes cu Sofia.

Nu veti gasi multe pagini sau multe descrieri aici, ci doar o poveste minimalista, pe care puteti construi impreuna cu cei mici. Pe scurt, este vorba de o fetita care a venit cu familia ei pe malul unui rau si porneste sa exploreze in jur, alergand dupa un fluturas. Povestea este spusa de la nivelul ei, si putem vedea cum lumea pare imensa si totul pare din ce in ce mai departe si mai intunecos, pentru ca la sfarsit sa apara si mama, ca din neant, si totul sa revina la dimensiunile si culorile normale.

Cartea este perfecta pentru a fi citita cand va duceti in parc si alergati dupa insecte sau cand sunteti la picnic. Ii ajuta pe cei mici sa descopere lumea inconjuratoare si sa fie atenti la cele mai mici detalii, dar sa se si simta in siguranta alaturi de familie. O lectura minunata!

Lotta si Bicicleta, de Astrid Lindgren

Probabil ca stiti ca Sofia a invatat de curand sa mearga pe bicicleta (ma rog, cu roti ajutatoare ­čÖé ). In Lotta si Bicicleta aflam povestea unei fetite, Lotta, care isi doreste sa fie la fel ca fratii ei mai mari, care stiu si pot sa faca o groaza de lucruri, ca spre exemplu sa mearga pe bicicleta.

Si de aici pornim intr-o serie de aventuri minunate si pline de invataminte pentru cei mici, precum momentul in care Lotta se hotaraste sa “imprumute” o bicicleta de la o vecina, pentru ca nimeni nu ii lua una de ziua ei.

Povestea te tine in priza, vrei sa stii ce se va intampla cu Lotta, iar copii afla ca nu e bine sa furi si care pot fi consecintele furatului sau cum sa comunici eficient cu familia ta.

Trei carti minunate pe care vi le recomandam cu drag!

Calatorii placute!

 

Iti plac povestile noastre? Urmareste-ne!

  • Reply
    alina
    decembrie 2, 2020 at 9:33 am

    Vrea cineva sa ne vanda cartea Roata, Roata in Lumea Toata? alina_gothic@yahoo.com

    • Reply
      crestemsicalatorim
      decembrie 2, 2020 at 1:53 pm

      La noi Sofia o iubeste, deci nu o putem da (inca), dar puteti incerca sa intrebati si pe grupurile de mamici de pe facebook

Leave a Reply