parenting

O poveste dulce

mai 27, 2019

Imi aduc aminte cum, la prima aniversare a Sofiei, eram foarte stresata in ceea ce priveste tortul. Daca as fi mers la o cofetarie obisnuita, tot ce as fi putut sa gasesc ar fi fost lucruri cu mult prea mult zahar, iar eu imi doream ceva child friendly. La momentul respectiv nu cred ca imi doream neaparat ca ea sa guste din respectivul tort, ca sa fiu sincera, dar idea de baby friendly nu-mi dadea pace.

Dupa multe cautari, am gasit un loc de unde sa comand prajituri care pot fi facute si potrivite pentru copii, dar care sunt si absolut delicioase si, sa nu mai mentionam, super frumoase: Atelierul de Dulciuri. Ceea ce mi-a placut cel mai tare a fost ca am putut, de fiecare data, sa stabilesc, pe langa compozitia exacta si decor, si nivelul de dulceata :).

Si au trecut 3 ani (de la prima aniversare a Sofiei, ca doar nu I-am luat tort cand s-a nascut), si de atunci toate evenimentele noastre au avut torturi de la ei. Adica toate zilele de nastere si orice revelion am serbat la noi acasa :). Pana acum am avut torturi cu Peppa Pig, sticle de sampanie sau Frozen (iar pe restul nu ni le mai amintim, ca au fost prea multe).

Bineinteles, nu am putut sa ratam aniversarea de 4 ani a Sofiei, cand am avut cel mai frumos si delicios tort. Doua crème: una cu fructe si una de fistic, doua blaturi diferite, dintre care unul cu nuci si, cea mai importanta parte, tortul era acoperit cu crema. Stiti ca, de obicei, torturile acelea frumoase sunt acoperite in martipan pe care nu il mananca aproape nimeni (pentru ca, pe langa altele, nu e martipan adevarat, e pasta de zahar si e absolut gretos). Deci, practic, platiti ceva in plus (pasta de zahar atarna greu la cantar) si nici nu mancati partea aia, e doar “de frumusete”. Ei bine, acest tort, care arata identic cu torturile cu martipan (eu am crezut ca are asa ceva initial), era acoperit cu crema, la fel de gustoasa precum crema din interior, si pe care toata lumea a mancat-o cu o maaaaare placere.

Pe langa asta, fetele de la Atelierul de dulciuri pot face si multe alte feluri de prajituri sau candy baruri, un deliciu pentru ochi si pentru stomac. Aveti doar grija ca dau dependent!

Speram sa va foloseasca informatiile si sa va bucurati, daca va doriti, de aniversari la fel de dulci si bune ca ale noastre.

Degustari placute 😛

Iti plac povestile noastre? Urmareste-ne!

    Leave a Reply