Anul acesta a fost primul an in care vacanta din februarie a fost eliminata de la cam toata lumea cu exceptia (cred) a gradinitelor. Asa ca am avut o saptamana intreaga in care Sofia nu avea practic ce face. Am facut deci consiliu si am identificat ca eu si Tudor ne doream lucruri complet diferite. El voia sa mearga la ski, iar eu voiam sa mergem la mare. Cine a castigat? Ei bine nimeni si toti. Adica ambele dorinte au fost practic indeplinite. Tudor s-a dus la ski iar eu am ajuns singura in vacanta cu doi copii la mare. (Sa nu ne gandim ca Tudor a fost egoist. El a insistat sa vina cu noi dar eu, vazand vremea care anunta o vara timpurie, si gandindu-ma ca nu a apucat nici el sa skieze deloc anul asta, am refuzat sa il iau cu noi si I-am facut rezervare in Poiana Brasov).
Lasand introducerea la o parte, mai jos o sa va povestesc cum ne-am distrat, ce mi s-a parut greu si ce am facut ca vacanta cu 2 copii singura sa fie cat mai reusita pentru toata lumea.
Ce am facut in cele 3 zile de vacanta cu doi copii?
O sa va povestesc practic, ce am facut pe parcursul celor trei zile.
Luni am plecat de acasa relaxati in jur de ora 10. Voiam sa ajungem sa mancam pe malul marii in jur de ora 12.30, asa ca nu ne-am grabit. Drumul spre mare a fost liber. Tudor a dormit tot drumul iar cu Sofia am stat de vorba si am ascultat muzica (soundtrackurile din Frozen 2, Coco si Vaiana) – era prea devreme ca ea sa doarma.
Am ajuns in jur de 12.30 si ne-am hotarat sa mancam la unul dintre restaurantele noastre preferate, Golful Pescarilor. Ca de obicei, am ales icre, chiftelute de peste si hamsii, precum si cate o limonada delicioasa. Evident, mancarea a fost prea multa, si am luat din ea si la pachet 🙂 .
Am plecat apoi spre hotel. Am ales Marina Regia, pentru ca voiam sa stam la spa si sa avem plaja privata pe care sa ne putem plimba. Am mai stat aici acum aproximativ un an si jumatate si ne-a placut, asa ca ne-am gandit ca e o idee buna, mai ales ca au camerele spatioase si un mic dejun gustos. Ne-au cazat imediat dupa ce am ajuns, cam pe la 14.15, desi cazarea incepea de la ora 16. Bine, era oarecum normal, intrucat hotelul era majoritar gol.
Dupa ce ne-am tavalit putin prin pat, ne-am schimbat toti trei si ne-am dus la piscina, unde am stat cam o ora si jumatate. Tudor nu a zis nimic. A stat cuminte in bratele noastre in timp ce ne-am plimbat prin piscina si prin jacuzzi si ne-am jucat cu Sofia. Desi Sofia face inot si inoata destul de bine, am decis ca, fiind doar eu cu ea, e mai sigur sa poarte vestuta ei de salvare de la Decathlon atunci cand inoata, pentru ca mi-ar fi fost aproape imposibil sa arunc bebelusul din brate ca sa sar sa o scot pe ea la suprafata in cazul in care nu mai putea inota. Cu toate acestea, a avut multe perioade in care a inotat fara ea, cu regula ca nu trebuie sa se indeparteze prea mult de mine.
Dupa piscina am zis sa mergem la plaja. L-am pus pe Tudor in carucior, am luat trotineta Sofiei si am pornit-o. Am iesit pe poarta complexului pe ceea ce credeam noi ca va fi plaja lata si cu nisip fin a complexului, asa cum ne obisnuisem, doar ca sa fim uimite. Pe mai mult de jumatate de plaja de la Marina Regia se construiesc blocuri. Adica, sa ne intelegem, direct pe plaja. Cred ca o sa aiba usa de la bloc direct in mare. Absolut oribil. Sofia a fost ingrozitor de trista si nu se oprea din a ma intreba de ce au distrus oamenii plaja. Am stat pe plaja vreo 15 minute cat sa facem un castel de nisip, ne-am dus inapoi la hotel, si nici ca ne-am mai intors pe plaja 🙁 .
Apoi am fost la cina. Pentru ca era de abia putin peste ora 18, nu era nimeni la restaurant in afara de noi. Ar trebui sa marturisesc ca a fost putin ciudat sa fim doar noi singuri in restaurant 🙂 .
Seara a fost interesanta. Am decis initial ca toti trei vom dormi in acelasi pat. Asta pentru ca acasa Tudor doarme la el in camera, insa intr-un pat de adult si mi-ar fi fost greu sa stau sa il mut in vreun patut, cand el nu e obisnuit cu asta. Deci am pus cele doua fotolii pe partea de pat pe care o pregatisem pentru Sofia (nu voiam sa nu dorm de grija ca va cadea din pat, mai ales ca nu ar fi prima oara la ea), urmand ca la mijloc sa doarma Tudor, iar eu sa dorm la cealalta margine a patului. Eram putin stresata ca Sofia se va catara pe Tudor, dar m-am gandit ca voi fi eu extra atenta. Bineinteles, planurile de acasa nu s-au potrivit, intrucat Sofia a tinut mortis sa doarma langa mine. Drept urmare, Tudor a dormit pe partea cu scaunele lipite de pat, Sofia pe marginea cealalta, unde am plasat cele doua noptiere ale patului, iar eu la mijloc, ca in ilustratia de mai jos 🙂 .
A doua zi am inceput-o cu micul dejun. Experienta noastra la Marina Regia in trecut fusese delicioasa, doar ca acum am observant ca micul dejun nu se organizeaza ca bufet in cazul in care sunt mai putin de 20 de persoane – si se pare ca erau mai putine. Noi am fost singuri, si a mai venit un cuplu cand noi ne ridicam. Asa incat am comandat din meniu – oua posate cu guacamole, mic dejun englezesc, fresh de portocale, cappuccino, ceai de fructe si apa. A fost totul absolut delicios, iar Tudor a stat cuminte in carucior si ne-a lasat sa mancam linistite.
Am continuat cu un masaj mama – fiica. Remarcasem cu o seara inainte ca exista masaje pentru parinti si copii si am zis sa rezerv unul de 25 de minute, nu mai mult, sa nu se plictiseasca nici Sofia si sa nu aiba nici Tudor timp sa faca scandal. L-am adormit pe Tudor, l-am pus in landou si ne-am prezentat la spa. Masajul a fost excelent, iar la sfarsit domnisoara care a masat-o pe Sofia a laudat-o spunand ca nu a mai avut niciodata un copil atat de linistit la masaj, care sa stea nemiscat toata sedinta. Se pare ca de obicei sunt super agitati, iar la Sofia nu a fost cazul. Asta si pentru ca, atunci cand am intrebat-o, mi-a spus ca I s-a parut „minunat” 🙂 .
Am continuat ziua cu doua ore la piscina (e tare greu sa o scoti pe Sofia de acolo).
Apoi am decis sa mergem pana la cetatea Histria, la aproximativ 45 de minute distanta cu masina, si mi-am spus ca la intoarcere ne vom opri la plaja Corbu. Copiii au adormit pe drum, ceea ce a fost minunat. Ei bine, odata ajunsi la Histria, am remarcat ca nu prea parea sa fie nimeni pe acolo. Am parcat, m-am dat jos din masina si am mers spre cladirea muzeului de Arheologie de la intrarea in sit. Ei bine, desi pe internet gaseai informatia cum ca cetatea Histria este deschisa pe timp de iarna intre 9-17, nu se specifica nicaieri ca acest program se aplica de miercuri pana duminica. Si era marti. Dezamagire crunta. Asa ca pe loc am hotarat ca Sofia ar fi fost dezamagita sa nu vada o cetate, asa ca am pus repede Enisala pe gps si am pornit. Bineinteles, Enisala era la alte 50 de minute distanta. Din fericire, si Sofia si Tudor au dormit cam tot drumul.
Odata ajunsi, I-am dat mai intai lui Tudor sa suga, apoi ne-am imbracat gros, l-am pus pe el in sistem si l-am acoperit cu protectia, pentru ca batea vantul foarte tare si am luat-o pe drumul spre cetate. La intrare era un panou pe care se scria ca programul este 9-17 de marti pana duminica, nicidecum 9-20 in fiecare zi, asa cum spunea Google. Din fericire, era doar ora 15. Dupa ce am parcurs partea pietonala a drumului pana la intrarea in cetate am remarcat ca era inchisa casa de bilete si nu era nici picior de om pe acolo. Asa ca ne-am apucat sa ne urcam pe scari, ca sa vedem de cat de mai aproape tot ce se putea vizita. Dar, desi nu era picior de om, am vazut minim 40 de picioare de altceva, respective o haita de caini vagabonzi care cand ne-a zarit a luat-o la fuga spre noi. Ei bine, probabil multi astfel de caini vagabonzi sunt prietenosi, dar noi nu am vrut sa stam sa verificam teoria. Eram practic singura in pustietate, cu doi copii mici dupa mine, deci am facut stanga imprejur si ne-am intors la masina. Pe cand noi plecam am mai vazut doi oameni venind si ei sa viziteze si intorcandu-se la fel de dezamagiti. Oricum, cred ca vom gasi o saptamana prin mai sa vizitam cetatile din Dobrogea, sigur sunt foarte frumoase si de mai aproape.
Ne-am dus apoi direct la hotel. Vantul batea prea tare, se lasase deja seara si nu ar mai fi fost prea placut sa mergem pe plaja. Asa ca am stat in hotel, am mers la piscina si apoi am comandat mancare in camera (v-am spus mai devreme ca mi s-a parut ciudat sa fim singuri in restaurant) si ne-am culcat.
De dimineata ne-am dus la micul dejun, unde am fost iarasi singuri 🙂 . Am comandat aceleasi lucruri (we are creatures of habit) si apoi am dat iar o fuga pana la piscina, dupa care am plecat spre Bucuresti, unde am ajuns cam pe la ora 15.
Cam asta a fost povestea celor trei zile de vacanta in trei!
Ce mi s-a parut greu in vacanta cu doi copii?
Au fost cateva lucruri care mi s-au parut dificile in vacanta:
- Sa acord atentie ambilor copii in acelasi timp. Daca Tudor voia sa manance, atentia mea spre Sofia era limitata. Spre exemplu puteam, in acest timp, doar sa ii citesc sau sa ne jucam jocuri statice. La fel, daca Tudor dorea sa iasa din apa, trebuia sa ies cu el si sa nu ma mai joc cu ea.
- Sa am timp pentru mine. Daca ai doi copii, trebuie sa faci ceva cand cu unul cand cu altul. Nu stiu alti copii cum sunt, dar Sofia are nevoie mereu de atentie. Nu ii place sa se joace singura, trebuie sa se joace impreuna cu cineva (adica cu mine). Iar Tudor, evident, este bebelus. Singurele momente cand am fost doar eu cu mine au fost seara, dupa ce amandoi adormeau. Asta nu inseamna ca m-am intors mai obosita decat am plecat, pentru ca am avut timpi de relaxare pe langa serile dupa ce copii adormeau – la masaj sau timpul petrecut in piscina.
- Sa ii stric programul lui Tudor. Acasa Tudor are, cat de cat, un program, atat cat se poate la trei luni, bineinteles. Aici i l-am dat putin peste cap, ceea ce a insemnat ca a fost putin mai iritabil uneori.
Ce am facut pentru ca vacanta singura cu doi copii sa fie cat mai placuta?
- Am setat asteptarile de la inceput. Am discutat cu Sofia, care e suficient de mare sa inteleaga, si i-am explicat ce vom face si cand. Am repetat de mai multe ori care sunt planurile si am intrebat-o daca le intelege si daca vrea sa facem vreo schimbare la ele. Asa ea stia la ce sa se astepte si asta a facut-o mai cooperanta.
- Am facut schimbari in planuri. Desi aveam planuri am intrebat-o pe ea ce vrea sa faca si cand si am incercat sa petrec cat mai mult timp facand activitati care ii placeau ei.
- Mi-am luat de acasa toate lucrurile necesare. Teoretic nu e cazul sa pleci in vacanta cu copiii cu toata casa dupa tine. Insa atunci cand stai doar doua nopti si esti singura cu doi copii e mai bine sa ai tot ce iti trebuie. Asta a insemnat suficienti pampersi, gustarele pentru momentele cheie, caruciorul, sistemul de purtare si trotineta Sofiei. Asa am fost toti mobili, hraniti si curati, si lucrurile s-au desfasurat mult mai bine.
Speram sa va foloseasca informatiile!
Calatorii placute!
Singura? Adica nu stiu…chiar singura? Adica fara o bunica/bona, etc? Mie mi se pare imposibil 🙂 Eu stiu ce inseamna singura cu un copil, de-aia mi se pare imposibil vacanta singura cu 2 :))
Haha :). Da, chiar singura. In mod surprinzator, e mai usor cu doi decat cu unul :). Si sunt si linistiti ei 🙂