Inainte de orice sarbatoare ne place, precum tuturor, sa intram usor usor in atmosfera. Nu doar atat, dar vrem si sa creem traditii impreuna cu cei mici, pe care sa le recreem apoi an de an.

Asa ca anul acesta am lucrat impreuna la a face tot felul de arts and crafts de Craciun, iar dintr-o parte din acestea au rezultat si decoratiuni pe care sa le putem aseza prin casa sau brad.

Va povestim mai jos ce am facut noi, cu un minim de materiale necesare, pentru ca nu toata lumea are prin casa pistol de lipit sau fetru sau mai stiu eu ce 🙂 .

Faceti fulgi de nea din hartie

Acesta e o activitate pe care am invatat-o la scoala cand eram mica, si sunt sigura ca si voi va amintiti de ea. Aveti nevoie de o hartie (patrata) si o foarfeca. Impaturiti hartia in doua pe diagonala si apoi inca o data in doua. Apoi luati foarfeca si taiati marginile in diverse forme. La sfarsti desfaceti hartia ca sa vedeti ce model ati obtinut. Sofia a vrut sa si coloreze o parte din fulgi.

Pictati sau desenati globuri de hartie pe care apoi sa le taiati si atarnati in brad

Adica, foarte simplu, luati o hartie, desenati sau pictati pe ea globuri, faceti orice modele considerati potrivite, taiati globuletul cu o foarfeca si atarnati-l in brad. Nu pot spune ca Sofia e prea talentata la aceasta activitate, dar s-a distrat si asta e cel mai important lucru.

Desenati o padure de braduti de Craciun, gata decorati

Brazii de Craciun sunt foarte importanti de aceasta sarbatoare. Initial, eu m-am gandit sa desenam cativa braduti, sa ii impodobim, sa ii taiem si sa ii insiram prin casa. Sofia insa a decis sa facem cate o padure de braduti gata decorati. Si, pana la urma, ce lectie mai buna decat braduti care sa nu fie taiati pentru a ajunge in casele noastre.

Pictati o casuta de turta dulce

Noi am gasit pe internet un model de casuta de turta dulce, asa ca am avut nevoie doar de acuarele, pensule si o foaie. In principiu puteti gasi orice model pe Pinterest si urmatii pasii de acolo. Nu pot sa spun ca ne-a iesit exact ca in poza, dar totusi sunt destul de multumita de rezultat 🙂 .

Pictati decoratiuni de Craciun

Aceasta a fost singura activitate la care am avut si alte materiale in afara de foi, foarfeca, acuarele, carioci si pensule. Am cumparat trei decoratiuni de Craciun din ipsos si le-am pictat. Acestea aveau si vopsele incluse, dar nu am fi avut nevoie, le aveam deja pe ale noastre. Puteti sa cumparati din orice hipermarket aceste decoratiuni, le pictati si apoi le puteti atarna alaturi de cei mici in brad. Puteti sa le pastrati de la an la an si sa vedeti cum s-a imbunatatit stilul de pictat al copilului. Oricum, vor fi amintiri pentru totdeauna.

Voi ce alte activitati de Craciun ati facut alaturi de cei mici?