Intr-un weekend de decembrie, cu vreme nu prea prietenoasa, ne-am gandit sa mergem pana in centru la cafeneaua Van Gogh, sa bem o delicioasa ciocolata calda. Daca tot planuiam sa ajungem in Centrul Vechi, ne-am uitat putin pe harta, sa vedem cat de departe e Carturesti Carusel (la care nu ajunsesem inca 🙂 ), si am descoperit acolo, scris mic, Muzeul Micului Paris. Nu mai auzisem de el, asa ca am apasat pe el in Google Maps si am vazut ca are o nota foarte mare, dar si ca pozele sunt tare frumoase – am avut deci incredere ca le va placea copiiilor.

Si, deci, iata-ne, sambata dimineata, dupa ce parcasem in parcarea subterana de la Universitate si dupa ce renuntasem la ideea de a trece pe la Van Gogh, cautand Muzeul Micului Paris. L-am gasit pe o straduta si ne-am grabit sa fugim de frig urcand scarile pana la etaj, undu am deschis usile si, imediat, am calatorit in trecut cam 100 de ani.

Am fost intampinati de persoana care se ocupa de muzeu si care ne-a povestit cate putine despre istoria Bucurestiului – sau Micul Paris cum i se spunea. A vorbit cu copiii si i-a intrebat daca stiu despre Micul Paris si ce reprezinta si apoi ne-a dat cateva date despre muzeu si despre ce putem vizita. A fost o introducere foarte binevenita – asa am putut sa intelegem mai bine ce vedem si sa ne bucuram mai mult de vizita.

Muzeul nu este mare deloc, are doar 6  incaperi in total – una frantuzeasca, una otomana, una in care este expusa moda de acum aproximtiv 100 de ani, o alta in care vedem o camera tipica din acea perioada, o baie, dar si una in care se pot cumpara suveniruri specifice.

A fost foarte interesant, atat pentru noi, cat si pentru copii, sa facem o comparatie intre designul interior parizian si cel turcesc si cat de diferite erau cele doua. Ne-a placut mult ca am putut si atinge obiecte sau sa ne asezam pe scaune din perioadele respective, iar in camera otomana s-a incercat si un mic joc de sah.

Am vazut patefoane si caucioare de papusi, truse de barbierit si costume populare din anii 20.

Ne-a placut mult ca se puteau atinge multe lucruri, iar cele pe care nu puteam pune mana erau clar marcate. Asta e foarte util mai ales cand vizitezi alaturi de cei mici – per total ni s-a parut un muzeu prietenos cu copiii. Fiind insa, plin de lucruri mici si pretioase, daca stiti ca aveti un copil mic si care sta cu mainile peste tot, luati asta in considerare inainte sa treceti pe aici – sunt foarte multe tentatii.

As zice ca pentru noi vizita muzeului a durat cam 20 de minute, poate 30, deci tocmai bine cat sa nu se plictiseasca nimeni.

Preturile sunt 25 ron / adult si 15 ron pentru copii. Tudor nu a platit. Se poate plati cu cardul fara probleme.

Voi ce alte muzee dragute ne mai recomandati in Bucuresti?

Va asteptam si pe Facebook, in Grupul Familiilor Calatoare!

Iti plac povestile noastre? Urmareste-ne!