Unul dintre primele lucruri pe care le-am facut in Costa Rica a fost sa mergem sa vedem binecunoscutul vulcan Poas, care are si avantajul de a fi foarte aproape de capitala San Jose, ceea ce il face accesibil pentru toti turistii care sosesc aici.
Vulcanul Poás, situat în Parcul Național Poás din Costa Rica, este unul dintre cei mai activi și accesibili vulcani din lume. Cu o altitudine de 2.708 metri, acest stratovulcan prezintă un crater impresionant de aproximativ 1,5 kilometri în diametru și 300 de metri adâncime, fiind unul dintre cele mai mari cratere vulcanice active de pe planetă. Activitatea sa este caracterizată de erupții frecvente de tip freatic, ultima erupție semnificativă având loc în 2019, ceea ce impune monitorizare constantă din partea autorităților. Lacul acid din crater, Laguna Caliente, este unul dintre cele mai acide din lume, având un pH care poate scădea sub 1, iar emisiile sale de gaze sulfuroase creează un peisaj spectaculos, dar și periculos. Istoric, Vulcanul Poás a fost documentat încă din secolul al XIX-lea, având erupții periodice care au influențat atât ecosistemele locale, cât și așezările umane din apropiere.
Pentru a ajunge la vulcanul Poas, trebuie sa achizitionati bilete dinainte de pe site-ul oficial, unde va trebui sa alegeti si data si ora exacta cand veti sosi. Costul biletelor este 15 euro / adult sau copil peste 12 ani si 5 euro pentru copiii intre 2 si 12 ani. Ideal este sa le luati din timp, intrucat exista posibilitatea ca biletele sa se epuizeze, si atunci nu veti avea acces. Biletele sunt verificate la intrare, la o ghereta, dupa care, tot acolo, dar la un ghiseu diferit, veti plati si parcarea. Veti gasi multe parcari disponibile si nu veti avea probleme de parcat. Atentie – peste tot in Costa Rica la atractii sunteti rugati sa parcati cu spatele, ceea ce pentru noi, europenii, nu e o problema, dar sigur e o provocare pentru americani (cand am fost in America eu eram singura care parca cu spatele, oriunde :))) ).
De la parcare si pana la crater veti gasi un drum amenajat cu o urcare usoara, si veti ajunge acolo in nu mai mult de 10-15 minute, ceea ce il face un loc foarte potrivit pentru mers cu copiii – cred ca ar merge si cu un carucior daca vreti sa fiti cu totul si cu totul aventurosi (dar nu as recomanda sa va aduceti caruciorul in Costa Rica – sunt tare multe zone unde nu puteti sa il folositi, din cauza reliefului, in ciuda faptului ca ei au incercat sa faca atractiile cat mai accesibile, inclusiv pentru cei in scaun cu rotile).
Odata ce ajungeti la crater, veti simti un miros puternic de sulf si veti incepe sa tusiti din cauza aburilor emanati. Tusea dureaza cam 5 minute, pana cand plamanii se obisnuiesc.
Sunt mai multe punte de belvedere aici, de unde puteti admira craterul, de mai aproape sau de mai departe. Veti gasi aici si o statie care monitorizeaza vulcanul pentru a vedea care este riscul unei eruptii si cat de acid este aerul, dar si cateva zona unde va puteti adaposti in caz de eruptie. Asta pentru ca erupțiile freatice sunt explozii vulcanice cauzate de contactul dintre magma fierbinte și apa subterană sau de suprafață. Când apa intră în contact cu magma sau rocile extrem de fierbinți, se încălzește rapid și se transformă în abur sub presiune. Această presiune poate crește brusc și provoca explozii violente care aruncă în aer abur, cenușă, fragmente de rocă și alte materiale vulcanice, fără ca magma să fie expulzată direct. Aceste erupții sunt imprevizibile și periculoase, deoarece pot avea loc fără semnale premergătoare evidente și pot afecta zone extinse din apropierea vulcanului.
Trebuie sa luati in calcul ca, de multe ori, craterele vulcanice pot fi invaluite in nori si ceata. De aceea, sunt sanse sa nu vedeti deloc craterul atunci cand vizitati Poas. Noi am fost foarte norocosi si am prins o zi excelenta si senina. Daca am fi venit a doua zi, nu am fi vazut nimic. Deci, luati si asta in calcul cand pregatiti o vizita aici, asa incat sa nu fiti dezamagiti.
Dupa ce am admirat vulcanul, am decis sa o luam inapoi pe drumul mai lung, prin padure, si sa vedem si laguna Botos. A fost un drum de 45 de minute pana la laguna si apoi spre parcare pe care, daca vreti sa il parcurgeti, mai ales cu copii mai micuti, va recomandam sa il urmati exact asa – de la Poas inapoi spre centru de vizitatori si nu invers, intrucat invers este muuult de urcat si se poate ca cei mici sa nu reziste pana la capat (noi am primit destule proteste si asa :)) ). Nota: zona aceasta nu este accesibila cu carucioare etc, este plina de trepte.
Laguna Botos este un lac de crater situat la aproximativ 1,5 kilometri de craterul activ al Vulcanului Poás, în Parcul Național Poás. Format într-un crater vulcanic stins, lacul are un diametru de aproximativ 400 de metri și o adâncime de 14 metri, având ape de un verde intens datorită mineralelor dizolvate. Spre deosebire de Laguna Caliente, apa din Laguna Botos nu este acidă. Va recomandam sa ajungeti pana aici, privelistea este minunata!
La sfarsit ne-am oprit la centrul de vizitatori, unde puteti gasi un mic muzeu despre vulcani si despre centura de foc a Pacificului, dar unde gasiti si o cafenea si un magazin de suveniruri (va recomandam sa va luati suveniruri de aici, este unul dintre locurile cu cele mai frumoase suveniruri, dar si cele mai ieftine, pe care le-am gasit in Costa Rica).
Cateva detalii tehnice:
- Puteti achizitiona bilete de pe siteul oficial. Pentru a face asta, mai intai trebuie sa va faceti cont, si apoi nu veti avea nicio problema
- Pretul biletelor este de 15 euro / adulti si pentru copii intre 2 si 12 ani este 5 euro
- Trebuie sa aveti la voi confirmarea pe care o primiti cand faceti achizitia biletelor, intrucat vi se va cere numarul de confirmare pentru acces. Nota: nu veti avea semnal aici, deci printati sau salvati undeva confirmarea, pentru ca nu o veti putea accesa online
- Programul este intre 8 si 16, dar ultimul acces este in jur de 15
Voi ati vizitat Poas? Dar alti vulcani? Ce ne recomandati?
Calatorii placute!
Pentru mai multe sfaturi de calatorii in familie va asteptam si pe Grupul Familiilor Calatoare de pe Facebook!