Merinde pentru la drum Utile in Vacanta

10 idei de gustari pentru calatoriile cu copiii

aprilie 8, 2019

Atunci cand calatoresc cu copiii, una dintre cele mai mari probleme ale parintilor este alimentatia. Daca in momentul in care ajung la destinatie cel mai probabil vor putea sa gaseasca ceva potrivit pentru cei mici, pe drum este mai greu. Daca oprim la orice benzinarie, vom gasi ciocolata, biscuiti sau chipsuri, lucruri cu mult zahar si multa sare. Asa incat, de cele mai multe ori, este mai usor (sau mai sanatos), sa le pregatim ceva de acasa. Drept urmare, am pus la punct o lista cu 10 idei de gustari pentru calatoriile cu copiii. Am pus langa fiecare reteta si o recomandare aproximativa de varsta de la care gustarile se pot manca.

Banana bread (6 luni +)

Ingrediente
  • 3 banane bine coapte
  • 3 oua
  • 100 de grame de unt
  • 200 de grame de faina
  • 1 lingurita praf de copt
  • 1 pastaie de vanilie
  • 1 lingura sirop de artar sau miere (optional, in functie de varsta)
  • Nuci sau migdale
Cum se face
  1. Lasati untul la temperatura camerei pana devine moale.
  2. Pasati bananele cu furculita intr-un bol. Adaugati untul, ouale, pastaia de vanilie si sirpoul de artar (sau mierea).
  3. Adaugati faina in care ati amestecati praful de copt si omogenizati. Puteti adauga nuci sau migdale pisate
  4. Puneti intr-o forma si presarati pe deasupra nuci sau fructe
  5. Puneti tava la cuptorul preincalzit la 180 de grade timp de 50 de minute

Clatite americane (6 luni +)

Ingrediente
  • 1 banana bine coapta
  • 1 ou
  • 1 cana de lapte
  • 1 cana de faina
  • 1 pastaie de vanilie
Cum se face
  1. Pasati banana cu o furculita
  2. Adaugati oul, vanilia si laptele si amestecati cu un tel
  3. Adaugati faina si omogenizati
  4. Ungeti o tigatie cu ulei si prajiti clatitele pe ambele parti
  5. Serviti simple sau cu gem de prune fara zahar


Briose cu cheddar (1 an +)

Ingrediente
  • 50 gr faina
  • 120 gr cheddar ras
  • 50 gr unt
  • 1 praf de sare
  • 1 praf de zahar
  • 120 ml lapte
  • 2 oua
Cum se face
  1. Topiti untul intr-o craticioara pe foc, apoi lasati-l putin sa se raceasca
  2. Amestecati ingredientele uscate: faina, zaharul, sarea si praful de copt
  3. In alt bol amestecati, pana la omogenizare, untul topit, laptele si ouale. Adaugati apoi jumatate din cantitatea de cheddar ras
  4. Turnati ingredientele umede peste cele uscate si amestecati-le cu o lingura de lemn. Compozitia nu trebuie sa fie extrem de omogena
  5. Puneti in fiecare forma de briosa cate  lingura de compozitie, adaugati cheddar ras, si apoi adaugati inca o lingura de compozitie pentru a acoperi cheddarul.
  6. Introduceti formele in cuptorul preincalzit la 190 de grade timp de 25 de minute, pana devin aurii

 

Briose cu affine (6 luni +)

Ingrediente
  • o cana de faina
  • 1 praf de sare
  • 1 lingurita si jumatate de praf de copt
  • 1 jumatate de cana de lapte
  • 1/8 cana de ulei (adica aproximativ un deget)
  • un indulcitor – puteti folosi zahar (cam 2 linguri), sirop de artar (1 lingura) sau o banana pasata
  • 1 ou
  • jumatate de cana de afine (sau alte fructe preferate)
Cum se face
  1. Intr-un bol amestecati ingredientele uscate (Faina, sare, praf de copt si, daca folositi, zahar)
  2. In alt bol amestecati ingredientele lichide (laptele, oul, uleiul si, daca nu folositi zahar, indulcitorul ales)
  3. Turnati ingredientele umede peste cele uscate. Amestecati pana se incorporeaza, dar nu exagerati, pentru ca aluatul trebuie sa aiba cocoloase
  4. Adaugati fructele si incorporate-le cu grija, sa nu se striveasca
  5. Puneti aluatul in formele de briose (trebuie sa fie pline cam 3 sferturi)si lasati-le la cuptor timp de 30 de minute.

Biscuiti cu scortisoara (1 an +)

Ingrediente
  • 100 gr unt (moale)
  • 200 gr faina
  • 20 gr zahar
  • 1 ou
  • esenta de vanilie
  • 1 lingurita praf de copt
  • 1 praf de sare
  • 1 lingurita scortisoara
  • 1 lingura zahar pudra (optional)
Cum se face
  1. Intr-un bol amestecati faina, praful de copt si sarea
  2. In alt bol mixati untul cu zahar, pana se omogenizeaza
  3. Adaugati peste compozitia de unt oul si vanilia
  4. Adaugati faina peste compozitie si amestecati (eu am facut acest pas cu mana)
  5. Intr-o farfurie, amestecati zaharul pudra cu scortisoara
  6. Faceti cu mana, din aluat, niste bilute si dati-le prin amestecul de zahar pudra si scortioara. Asezati-le in tava in care ati pus hartie de copt in prealabil.
  7. Cu ajutorul unui pahar, apasati fiecare biluta pana se aplatizeaza.
  8. Puneti tava in cuptorul preincalzit la 190 de grade si lasati-o timp de 8-9 minute (nu mai mult).

Saratele cu marar si susan (6 luni +)

Ingrediente
  • Marar
  • Susan (cam 2 linguri)
  • Branza de vaci – cam doua cutii
  • Faina – aproximativ 120 de grame
  • Unt – aproximativ 120 de grame
Cum se face
  1. Lasati untul sa se topeasca si amestecati-l cu o lingura de susan si cu branza de vaci
  2. Adaugati mararul si amestecati
  3. Incorporati faina. Va rezulta un aluat moale si foarte lipicios
  4. Ungeti o tava sau puneti hartie de copt
  5. Modelati saratelele si puneti-le in tava
  6. Lasati-le la cuport la 180 de grade timp de 25-30 de minute

Chipsuri de mere (1 an +)

Ingrediente
  • mere
  • scortisoara
  • zahar (optional)
Cum se face
  1. Taiati merele in felii subtiri
  2. Amestecati scortisoara si zaharul
  3. Stropiti merele cu amestecul de scortisoara si zahar
  4. Puneti merele in cuptorul preincalzit la 110 grade timp de 45 de minute – 1 ora pana cand merele sunt crocante.

31741028 – baked dehydrated apples chips in a bowl

Biscuiti cu chimen (6 luni +)

Ingrediente
  • 2 cani de faina
  • 3/4 cana de apa
  • 2 lingurite de cimbru
  • 3/4 lingurita sare de mare (optional)
  • 3 linguri de ulei de masline
Cum se face
  1. Intr-un bol, amestecati sarea si faina. Incorporati usor apa si 2 linguri de ulei de masline
  2. Intindeti aluatul cu un sucitor si taiati  in formele preferate
  3. Puneti biscuitii intr-o tava in care ati pus folie de copt
  4. Amestecati cimbrul cu sarea de mare si presarati pe biscuiti.
  5. Puneti biscuitii la cuptorul incalzit la 180 de grade timp de 9-11 minute

Chiftelute de dovlecei (1 an +)

Ingrediente
  • 250 gr de dovlecei rasi
  • 70 gr branza cheddar rasa
  • 2 oua
  • 4 linguri de faina
Cum se face
  1. Preincalziti cuptorul la 180 de grade
  2. Scurgeti toata zeama din dovlecei
  3. Amestecati dovleceii cu branza cheddar rasa, cele doua oua si faina
  4. Formati niste chiftelute plate din amestec
  5. Puneti la cuptor intr-o tava timp de 13-20 de minute, pana cand devin crocante

Bomboane de ciocolata (1 an +)

Ingrediente
  • Ciocolata neagra
  • Mix de nuci, seminte si fructe uscate
Cum se face
  1. Intr-o craticioara, topiti ciocolata neagra la bain marie, amestecand ca sa nu se arda sau lipeasca
  2. Intindeti o foile alimentara intr-o tava
  3. Turnati cu lingua niste cercuri de ciocolata pe foaie (sau patrate, in functie de preferinte)
  4. In fiecare cerc puneti din amestecul de nuci, seminte si fructe uscate
  5. Asteptati sa se raceasca si sa se intareasca

Voi ce altceva pregatiti in calatorii?

Calatorii placute!

 

 

Iti plac povestile noastre? Urmareste-ne!

    Leave a Reply